Linia de creditare EU4Business-BERD ajută un producător de teracotă să ajungă pe piața UE

Fie că e vorba despre restaurantele locale, bucătăriile și băile noastre sau afaceri mari – teracota este un obiect omniprezent în cotidianul nostru. Producătorii chinezi au descoperit această oportunitate și au preluat o cotă semnificativă a pieței în ultimii ani, însă, există și alte opțiuni disponibile mai aproape de consumatorii europeni.

Keramo Rosso își produce plăcile ceramice în Taraclia, în sudul Moldovei, într-o fabrică cu 150 de angajați. Compania le comercializează pe piața locală, însă le și exportă – de exemplu, într-o rețea mare de teracotă din România, dar și comercianților din Bulgaria și Ucraina.

Ambițiile de export

„Am început activitatea cu peste un an și jumătate în urmă, în 2016”, explică Anatolie Cristal, directorul general al companiei. „Am cumpărat o fabrică inactivă în zona industrială liberă și acest fapt a ajutat mai mulți localnici să revină în câmpul muncii. Acum scopul nostru este să creștem la următorul nivel, astfel, trebuie să asigurăm că produsele și procesele noastre se conformează standardelor UE. Aceasta ne va da posibilitatea să le exportăm pe piața UE”.

BERD oferă companiilor precum Keramo Rosso acces la finanțare pentru a efectua investițiile necesare pentru a-și atinge scopul – cu ajutorul băncilor locale partenere, în acest caz Mobiasbanca. Producătorul de plăci de ceramică a obținut un împrumut de 280 mii euro pentru a-și moderniza echipamentul: a cumpărat o presă nouă, the Pressa Sacmi PH2800.

Procesarea plăcilor de ceramică este complexă: mai întâi Keramo Rosso importează materia primă, cum ar fi lutul, smalțul, caolinul sau feldspatul din Ucraina, Europa de sud și de est și din alte părți. Apoi, materialele sunt mărunțite și măcinate în praf, înainte să li se dea forma și să fie uscate. La sfârșit, acestea sunt smălțuite și trimise în cuptoare sau cuptoare pentru ceramică, pentru a fi cât mai rezistente posibil.

„Fabricarea plăcilor de ceramică aici în Moldova nu este ușoară, deoarece trebuie să importăm materia primă și să cumpărăm echipamente costisitoare de peste hotare. Mașinăria nouă pe care am cumpărat-o cu banii din împrumut ne permite să producem plăci de ceramică după modele individuale, exclusive. Aceasta asigură companiei noastre o marjă de competitivitate comparativ cu concurenții locali”.  

„Investițiile au impulsionat și capacitatea noastră de producție”, a adăugat dl Cristal. „Acum producem 414 mii metri pătrați de plăci de ceramică de înaltă calitate pe an și echipamentul nou ne va ajuta să majorăm cantitatea produsă cu 98 procente. Cea mai mare parte a plăcilor produse adăugător sunt destinate partenerilor noștri din România. Mai negociem și cu companii noi din Regatul Unit și SUA”.

Impulsionarea afacerilor în Georgia, Moldova și Ucraina

Keramo Rosso a fost sprijinită de linia de creditare EU4Business-EBRD, care a fost lansată în Moldova în 2017. Linia de creditare mai sprijină companii din Georgia și în curând și din Ucraina, și a oferit deja ajutor la peste 100.

Fiecare din cele trei țări au încheiat un Acord de Asociere cu UE, care include și crearea unei Zone Aprofundate și Cuprinzătoare de Liber Schimb. Aceasta oferă mediului de afaceri oportunități noi de creștere, asigurând acces mai bun la UE, cea mai mare piață mondială.

Pentru a-i ajuta să facă investițiile necesare pentru modernizarea echipamentelor și proceselor, BERD oferă 1,1 miliarde euro linii de creditare și finanțare a comerțului prin intermediul băncilor partenere locale, în timp ce UE mai contribuie la aceste fonduri cu 58,3 milioane euro pentru identificarea și verificarea îmbunătățirilor relevante și instruirea partenerilor comerciali privind produsele financiare noi.

„E un program pilot al BERD, care sprijină companiile locale în realizarea ambiției lor de creștere, în același timp contribuind la formarea economiilor bine-integrate, sustenabile, potrivite pentru viitor”, spune Angela Sax, Șefa biroului BERD din Moldova. „Este, cu adevărat, în interesul tuturor, deoarece, astfel, atât consumatorii locali cât și cei internaționali au acces la produse în calitate înaltă și mediul de afaceri are oportunități mai vaste de a comercializa bunurile lor”.